Alegerea versiunii de Microsoft Office pe 32 sau pe 64 de biți

În mod implicit, Microsoft Office 2010 instalează versiunea Office 2010 pe 32 de biți, chiar și în situația în care computerul execută ediții Windows pe 64 de biți.

 Important    Versiunea Office 2010 pe 32 de biți este opțiunea recomandată pentru majoritatea persoanelor, deoarece previne apariția unor probleme de compatibilitate cu alte aplicații pe 32 de biți, mai ales cu programele de completare terțe disponibile doar pentru sistemele de operare pe 32 de biți.

Office 2010 furnizează suport pentru versiunea pe 32 de biți a programelor Office 2010 care se execută pe sisteme de operare pe 64 de biți, utilizând WOW64, un mediu de compatibilitate furnizat de sistemul de operare, care permite ca o aplicație pe 32 de biți să se execute pe un sistem de operare Windows pe 64 de biți. Utilizarea versiunii Office 2010 pe 32 de biți permite utilizatorilor să utilizeze în continuare programele de completare terțe existente pentru Office care sunt pe 32 de biți.

 Notă    Dacă aveți deja instalată o versiune de Office pe 64 de biți pe computerul care execută un sistem de operare pe 64 de biți, instalarea implicită este versiunea de Office pe 64 de biți.

Aflați mai multe despre versiunea de Office pe 64 de biți


Ce se află în versiunea de Office pe 32 de biți, dar nu se află în versiunea de Office pe 64 de biți?

  • Biblioteca de controale ActiveX, ComCtl    Această bibliotecă conține controale ActiveX care se utilizează pentru a construi soluții. Se utilizează cel mai adesea în următoarele programe Microsoft Office: Access, Excel și Word.
  • Controlul Listă SharePoint    Vizualizarea de listă în tehnologia SharePoint nu este disponibilă pentru persoanele care utilizează versiunea de Office pe 64 de biți.

Începutul paginii Începutul paginii

Compatibilitatea cu fișierele și soluțiile Office existente

 Notă    Versiunea Office 2010 pe 64 de biți nu este compatibilă cu nicio altă versiune a programelor Office pe 32 de biți. Ca urmare, mai întâi trebuie să dezinstalați toate versiunile pe 32 de biți ale programelor Office înainte să instalați versiunea de Office 2010 pe 64 de biți. Discul Office 2010 include atât versiunea de Office 2010 pe 32 de biți, cât și pe cea pe 64 de biți. Pentru a instala Office 2010 pe 64 de biți, trebuie să executați Setup.exe din folderul x64. Pentru mai multe informații, consultați Instalarea versiunii Office pe 64 de biți.

  • Biblioteca de controale ActiveX, ComCtl    Nicio soluție care utilizează aceste controale nu funcționează. Nu este disponibilă nicio soluție alternativă bună pentru unele dintre aceste controale.
  • Controale ActiveX și programe de completare de la terți    Niciunul dintre acestea nu funcționează cu versiunea de Office pe 64 de biți.

 Notă    Nu există o versiune de Visual Basic 6 pe 64 de biți. Ca urmare, multe dintre aceste obiecte trebuie să fie portate și rescrise.

  • Visual Basic for Applications    Singurul mod în care codul Microsoft Visual Basic for Applications (VBA) care conține instrucțiunea Declare poate funcționa în versiunea de Office pe 64 de biți este actualizarea manuală a codului.
  • Baze de date Access compilate    Fișierele .MDE și .ACCDE, o modalitate comună a dezvoltatorilor de aplicații Access să distribuie soluții și să-și protejeze drepturile de proprietate intelectuală, nu funcționează în versiunea de Office pe 64 de biți. Trebuie să contactați furnizorul aplicației pentru ca acesta să recompileze, să testeze din nou și să distribuie din nou soluția în versiunea pe 64 de biți.
  • Integrarea Communicator    Dacă instalați versiunea de Office pe 64 de biți, se pierd anumite caracteristici Microsoft Office Communicator 2007 care implică integrarea cu Outlook. De exemplu, nu aveți posibilitatea să faceți clic cu butonul din dreapta pe o persoană de contact Communicator pentru a programa o întâlnire, pentru a trimite un mesaj de poștă electronică sau pentru a găsi conversații anterioare. Aceasta se întâmplă din cauza faptului că Office Communicator R2 este pe 32 de biți, iar apelările MAPI nu traversează granița 32/64 biți.

În plus, anumite caracteristici Microsoft Outlook 2010 nu sunt disponibile cu Communicator R2. Pentru mai multe informații despre aceste caracteristici Outlook și remedierea rapidă care le rezolvă, consultați următorul articol din Baza de cunoștințe:

Nu aveți posibilitatea să vedeți caracteristicile în compilările Office 2010 dacă executați Communicator 2007 R2 RTM sau versiuni anterioare

Pentru performanță optimă în Communicator R2, asigurați-vă că aveți cea mai recentă versiune vizitând pagina de descărcare Communicator de la Descărcare versiune de încercare Microsoft Office Communicator 2007 R2.

Începutul paginii Începutul paginii

Sistemele de operare necesare pentru executarea versiunii de Office pe 64 de biți

Computerul dvs. trebuie să execute cel puțin ediția Windows 7 pe 64 de biți, Windows Vista pe 64 de biți sau ediția Windows Server 2008 pe 64 de biți.

Începutul paginii Începutul paginii

Instalarea versiunii Office pe 64 de biți

Pentru persoanele care doresc să instaleze programele Office 2010 în versiunea pe 64 de biți pe un computer care execută ediții pe 64 de biți ale sistemelor de operare Windows 7, Windows Vista sau Windows Server 2008, trebuie respectate următoarele instrucțiuni.

Orice program de completare pe care doriți să-l executați pentru Office trebuie să fie, de asemenea, ediția pe 64 de biți.

 Important    Dacă aveți deja instalată o versiune de Office pe 64 de biți pe computerul care execută un sistem de operare pe 64 de biți, executarea Instalării din folderul rădăcină instalează versiunea de Office pe 64 de biți.

  1. Dacă executați programul de instalare Office 2010 din folderul rădăcină și ați făcut clic pe Particularizare, faceți clic pe Închidere pentru a ieși din instalare.
  2. Când vi se solicită, faceți clic pe Da pentru a revoca instalarea, apoi faceți clic pe ÎnchidereImagine buton.
  3. Mergeți la folderul x64 al discului Office 2010 și faceți dublu clic pe Setup.exe pentru a executa versiunea pe 64 de biți a programului de instalare.

Începutul paginii Începutul paginii

 
 
Se aplică la:
Access 2010, Excel 2010, InfoPath 2010, OneNote 2010, Outlook 2010, PowerPoint 2010, Publisher 2010, SharePoint Designer 2010, Word 2010