Faceți cunoștință cu OneNote

Păstrați-vă viața în file

Cu Microsoft OneNote 2010, aveți posibilitatea să colectați și să organizați toate lucrurile de care aveți nevoie - note, fotografii, videoclipuri și linkuri Web - pentru orice proiect la care lucrați. OneNote vă păstrează la îndemână informațiile necesare și, cu ajutorul capacităților de căutare puternice, vă dă posibilitatea să găsiți cu ușurință exact ceea ce căutați. Aruncați la coș blocnotesurile de hârtie - acum aveți un blocnotes digital!

Ce este un blocnotes digital?

OneNote este organizat la fel ca un blocnotes tradițional, dar are mai mult spațiu pentru tot. Gândiți-vă la OneNote ca la un container uriaș - format din blocnotesuri, secțiuni și pagini electronice. Aveți posibilitatea să adăugați câte doriți din fiecare - sau să le eliminați, să le mutați, să le dați un cod de culoare sau să le îmbinați.

Poate că doriți un blocnotes pentru fiecare client de afaceri - sau un blocnotes cu secțiuni diferite pentru fiecare client. Configurați lucrurile într-un fel și, dacă vă hotărâți să le modificați, faceți acest lucru fără probleme. S-a terminat cu vremea când rupeați paginile sau cumpărați un blocnotes nou.

Instrumentele de navigare OneNote 2010 noi și îmbunătățite simplifică parcurgerea blocnotesurilor, paginilor și secțiunilor.

Navigarea prin blocnotesuri îmbunătățită furnizează ghidaje care vă permit să vedeți și să accesați cu ușurință toate blocnotesurile sau toate secțiunile dintr-un blocnotes:

Ghidajele de blocnotes vă permit să vedeți și să accesați cu ușurință toate blocnotesurile sau toate secțiunile dintr-un blocnotes

Lucrați cu ușurință cu secțiunile utilizând meniul contextual care apare la clic cu butonul din dreapta:

Lucrați cu secțiunile utilizând meniul contextual

Filele de pagină flexibile vă oferă două niveluri de subpagini, cu nume indentate de la stânga, pentru o organizare simplificată. Aveți posibilitatea să glisați și să fixați pentru a crea subpagini noi.

Filele de pagină vă oferă două niveluri de subpagini, cu nume indentate de la stânga, pentru o organizare simplificată

Asemenea unui dulap de acte, doar că mai bun

Aveți posibilitatea să luați orice porțiuni de informații doriți (linkuri, imagini, text) de pe Web, din altă aplicație software, dintr-un mesaj de poștă electronică - cam de la orice sursă electronică - și să le fixați direct pe pagina OneNote.

Doriți să înregistrați un curs al profesorului dvs. de istorie (cu permisiunea sa, desigur)? OneNote face ca acest lucru să fie simplu! Apoi aveți fișierul audio chiar acolo în blocnotes, pentru a face o copie de rezervă a tuturor notițelor text pe care le-ați luat.

Cu OneNote, este posibil să tastați note sau să le scrieți de mână (dacă aveți un dispozitiv cu capacități de cerneală).

Lucrați la un document Word sau la o prezentare PowerPoint? Andocați OneNote pe marginea ecranului și mențineți într-un singur loc notele, elementele de acțiune și întrebările de urmărit. OneNote adaugă pe margine o pictogramă pe care se poate face clic, lângă notele dvs. legate, oferindu-vă posibilitatea să deschideți mai târziu fișierul sursă și să treceți direct la paragraful, la diapozitivul sau la pagina Web la care lucrați atunci când ați luat notița.

Cu Note legate, adăugați pe marginea notelor o pictogramă pe care se poate face clic, care vă duce la conținutul care a fost activ atunci când ați luat notița

Dar dacă aveți un proiect cu multe părți, cum ar fi un document Word, pagini Web, imagini și diapozitive - cum le mențineți pe toate în ordine? Cu ajutorul opțiunii Completare rapidă, aveți posibilitatea să vă trimiteți rapid informațiile în locul corect. Când luați o decupare de ecran din OneNote, trimiteți un mesaj de poștă electronică Outlook la OneNote, începeți o sesiune legată de luare de notițe (descrisă mai sus) sau trimiteți la OneNote dintr-un document, Completarea rapidă vă permite să alegeți locul în care să amplasați conținutul respectiv.

Completarea rapidă vă permite să trimiteți o copie a conținutului din aproape orice program în locația exactă dorită din blocnotesurile OneNote

Găsiți rapid ceea ce aveți nevoie

Unde este nota aceea despre măsurile ferestrei? Sau fotografia pe care ați făcut-o cu blugii de firmă? Sau întâlnirea înregistrată pe care ați avut-o cu profesorul?

Imediat ce începeți să tastați elementul pe care îl căutați, OneNote vă arată unde să îl găsiți. OneNote caută în textul scris, în textul din imagini și în cuvintele cheie din înregistrările audio și video pe care le includeți în blocnotesuri. Aveți posibilitatea să căutați în toate blocnotesurile simultan sau doar în pagini, secțiuni sau blocnotesuri individuale.

Căutați în textul și în cuvintele cheie audio și video și vizualizați rezultatele cheie cu priorități în timp ce tastați

Conectați totul

Să spunem că doriți să creați un cuprins - sau doar porțiuni din paginile sau secțiunile OneNote într-un singur loc.

Noua caracteristică Linkuri wiki din OneNote 2010 simplifică acest lucru: tastați sintaxa de link de tip wiki - de exemplu, [[titlul de pagină pe care îl doresc]] sau utilizați comanda Inserare link pentru a adăuga oricâte linkuri doriți în oricâte locuri aveți nevoie.

Colaborați bine cu ceilalți: partajați-vă lucrurile

OneNote face mai simplă colaborarea și partajarea blocnotesului cu oricine doriți. Știți că uneori poate fi destul de haotic să vă dați seama fiecare ce face atunci când lucrați în comun la un proiect? OneNote reduce la minimum confuzia: în blocnotesurile dvs. OneNote 2010 partajate, evidențierea automată afișează modificările recente și vă informează cine le-a efectuat.

Evidențierea automată afișează modificările recente și vă informează cine le-a efectuat

La fel cum este posibil să lucrați cu oricine doriți, tot la fel este posibil să lucrați de oriunde aveți nevoie. Nu aveți computerul personal în față? Utilizați OneNote Web App pentru a vă depozita notele online și a lucra cu acestea de pe aproape orice computer conectat la Web, la fel cum procedați pe computerul propriu.

Nu aveți un computer - orice computer - la îndemână? Scoateți telefonul Windows Mobile și utilizați OneNote Mobile pentru a vizualiza notele și a le edita notele, sau pentru a introduce clipuri audio sau imagini. Este posibil chiar și să faceți o fotografie cu telefonul și să o adăugați la note.

Utilizați OneNote Mobile 2010 pe telefonul dvs. Windows 7

Ce mai așteptați?

Încă mai țineți în mâini blocnotesul acela asudat, rupt, murdar de cerneală? Renunțați la el. Nu se poate să vă treceți toate notele, imaginile, linkurile, videoclipurile și înregistrările audio în așa ceva. Însă în OneNote este posibil acest lucru - stivuiți-le pe toate în blocnotesul dvs. digital - nu veți rămâne niciodată fără spațiu.

1 Accesul la Web și la Windows de pe telefon necesită un dispozitiv corespunzător și anumite funcționalități necesită o conexiune la Internet. Funcționalitatea Web utilizează Office Web Apps, care necesită un browser Web acceptat (Internet Explorer, Firefox sau Safari) și fie SharePoint Foundation 2010, fie un Windows Live ID. Funcționalitățile pentru dispozitive mobile necesită Office Mobile, care nu este inclus în aplicațiile, în suitele Office 2010 sau în Office Web Apps. Există câteva diferențe între caracteristicile din Office Web Apps, Office Mobile și aplicațiile Office 2010.

2 Editarea simultană a blocnotesurilor partajate cu persoane din afara rețelei necesită un dispozitiv adecvat, o conexiune la Internet și Microsoft SharePoint Foundation 2010 (pentru firme) sau un ID Windows LiveTM gratuit (pentru uz personal). Abilitatea de a utiliza această funcționalitate prin Windows Live va deveni disponibilă în a doua jumătate a anului calendaristic 2010.

Începutul paginii Începutul paginii